Vasile Ivașca. 5. Țesutul osos (Asthi). Creșterea oaselor. Noțiuni de igienă și patologie. Bolile oaselor. Gingivita și parodontopatia. Partea a treia.

Mare Zeu Vasile, Vasile executând Sutra Neti.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Bagavan Vishnu, Marele Zeu Ganesha. Și Marile Zeițe Mahalakshmi și Sarasvati.

Creșterea oaselor în lungime și grosime. Acest proces se numește osteogeneză. În acestă lecție am căutat să mai includ metabolismul oaselor, rolul acestui sistem osos, igiena și patologia oaselor și diferite boli ale oaselor. Prin aceste descrieri am căutat să vă arat că sistemul osos este un sistem viu, care trece prin: naștere, trăire, suferință, moarte și dispariție. Prin aceste suferințe, forțe, intemperii, etc, care atacă omul și sistemul osos se produce în cele din urmă dispariția sistemului osos.

Osteogeneza. Procesul de constituire a osului ca organ se numește osteogeneză. Osteogeneza include dezvoltarea și creșterea oaselor. Avem două tipuri de osificare. A. Osteogeneza se realizează prin osificare fibroasă, deci osificarea se face prin înlocuirea unui țesut conjunctiv. Acest tip de osificare poartă numele de osteogeneză endoconjunctivă, iar oasele care rezultă se numesc oase de membrană, cum sunt oasele bolții cutiei craniene, unele oase ale feței și corpul claviculei. B. Când osteogeneza se realizează prin osificarea encondrală, deci țesutul osos se formează prin înlocuirea unui țesut cartilaginos, se numește osteogeneză encondrală, iar oasele care rezultă se numesc oase de cartilaj, cum sunt: oasele membrelor, vertebrelor, oasele de la bază craniului, etc. În viata intrauterină(pană în luna a II a) scheletul embrionului este abia schițat și este format din țesut conjunctiv de consistență membranoasă sau cartilaginoasă. După aceasta data și după naștere acest țesut suferă procese de osificare(osteogeneza) care consta în înlocuirea țesutului vechi conjunctiv cu țesut osos nou. Creșterea oaselor depinde de o serie de factori endocrini(hormoni hipofizari, tiroidieni, sexuali), vitamine(A, C, D) și de o alimentație bogată în calciu și fosfor.

Creșterea în lungime și grosime a oaselor. Oasele cresc atât în lungime cat și în grosime. 1. Creșterea în lungime. Este mai evidentă la oasele lungi(de exemplu, femur, tibia, radius, etc). Se realizează cu ajutorul cartilajelor de creștere, care se găsesc la limita dinspre diafiză și epifiză. Aceste cartilaje formează în partea dinspre diafiză țesut osos nou, care se alătură țesutului osos al acesteia și lungește astfel diafiza. Acest fapt se face prin osificarea endocondrala. Vezi planșa 12 A. 2. Creșterea în grosime. Caracterizează toate formele de oase. Se realizează prin activitatea periostului(periostul fiind la exterior) care asigura formarea de țesut osos nou. Deci creșterea se face de la exterior spre interior. Vezi Planșa 6 A. Creșterea osului în grosime se face prin activitatea zonei osteogene a periostului care produce neîncetat osteoblaste, ce se adaugă țesutului osos mai vechi, osul îngroșându-se astfel. Oasele crescând în grosime capătă o mai mare rezistență la solicitările de întindere, forfecare, încovoiere și torsiune.

Metabolismul oaselor. Așa cum am văzut până acum în oase are loc multiple procese chimice în permanență, deci oasele sunt organe vii, în ele are loc un schimb permanent de substanțe, ceea ce e caracteristic metabolismului. Metabolismul este cu atât mai activ cu cât organismul execută mai multe mișcări. Prin aceste mișcări oasele angajate în acțiune sunt mai dezvoltate. Iar cele care nu participă la mișcare devin mai subțiri. Metabolismul sărurilor minerale este strâns legat de așa-numitul echilibru fosfocalic. Fosforul și calciul sunt elemente indispensabile organismului și se găsesc în organism sub formă de săruri insolubile, depuse cantitate mare în oase și dinții, și în mică măsură dizolvate, în lichidele mediului intern(sânge, lichid interstițial și limfă). Concentrația în săruri de calciu din sânge poartă numele de calcemie(normal, 9-11 mg%), iar cea de săruri de fosfor, fosfatemie. Echilibrul dintre cantitatea de fosfor și calciu din organism(echilibru fosfocalic) este păstrată printr-un autocontrol exercitat pe cale umorală. Atunci când mâncăm și introducem alimente în stomac și nu ne gândim la echilibrul fosfor calciu, totuși organismul nostru reacționează. Dacă nu sunt asigurate cantități necesare de calciu și fosfor din alimente, sau acestea sunt eliminate prin urină în cantități prea mari. În acest caz calciul și fosforul necesar organismului este luat din țesutul osos, dacă nu vom consuma alimente bogate în calciu și fosfor are loc procesul de demineralizare a țesutului osos. Totdeauna organismul dă prioritate a alimentări cu calciu și fosfor a lichidelor organismului, deci menținerea în limitelor normalului a concentrației lor în lichide. Hormoni care reglează echilibrul fosfocalic sunt parathormonul, secretat de glandele paratiroide și calcitonina, secretată de glanda tiroidă. Parathormonul mobilizează calciul din oase și face totodată să crească eliminarea sărurilor de fosfor prin urină. Iar calcitonina are acțiune inversă, coboară nivelul calciului sanguin și micșorează eliminarea fosfaților prin urină. În metabolismul mineral al oaselor vitamina D2 are un mare rol.

Rol important în depozitarea de calciu și de acid fosforic. Calciul și acidul fosforic sunt substanțe foarte necesare organismului. Oasele având în compoziția lor o mare cantitate de săruri de calciu și săruri ale acidului fosforic, reprezintă un depozit natural de astfel de substanțe minerale, încât organismul apelează la nevoie la aceste organe. Rolul antitoxic al oaselor. Datorită faptului că colagenul din oase are proprietatea de a fixa, pe lăngă săruri de calciu, și diferite alte substanțe minerale, care pot fi dăunătoare organismului ele sunt fixate în sistemul osos. Din sânge trec în masa oaselor și se depun acolo temporal o serie de elemente, ca: Pb, As, F, Ra, etc. În acest caz se evită o prea mare concentrare a lor în mediul intern al organismul. Prin acest rol antitoxic mediul intern este purificat în mod continuu. Rolul măduvei oaselor. Oasele au o mare importanță pentru organism și prin activitățile fiziologice care au loc în măduva lor. Astfel măduva roșie generează în mod continuu globule roșii(hematopoeză).

Membrul superior „Mâna” și Centura scapulară(omoplatul și clavicula). Cușca toracică și centura scapulară.

Rolul sistemului osos.

Rolul sistemului osos. Sistemul osos îndeplinește funcții importante pentru viata organismului. Asigura stațiunea bipeda a omului. Dau forma caracteristica corpului. Reprezinta locuri de inserție pentru mușchi. Formează cavități de protecție: cutia craniana(adăpostește encefalul), canalul vertebral(adăpostește măduva spinării), cutia toracica(adăpostește inima, plămânii și vasele de sânge importante), bazinul(adăpostește organe ale sistemelor digestiv, excretor și reproducător). Constituie depozit de săruri minerale. Prin măduva roșie contribuie la formarea elementelor figurate ale sângelui. Oasele reprezintă pârghiile cu rol în mișcare.

Noțiuni elementare de igiena și patologie. 1. Deformările osoase. Sunt cauzate de: suprasolicitări în timpul unor activități; încălțăminte strâmtă; statul îndelungat în picioare; ținuta incorectă a corpului timp îndelungat. a) Cifoza, este caracterizată prin accentuarea curburii toracale a coloanei vertebrale(cocoașa). Vezi Planșa 10 A. Cauza este ținută incorecta a corpului timp îndelungat. Este mai des întâlnită la ceasornicari, cizmari, cicliști, persoane care muncesc stand în poziție aplecată. b) Scolioza. Consta în devierea laterala a coloanei vertebrale, rezultatul fiind o asimetrie a trunchiului, caracterizat prin ridicarea unui umăr și coborârea celuilalt. Cauza este poziția incorecta a corpului. Vezi Planșa 11 A. c) Lordoza. Este caracterizată prin accentuarea concavității curburii lombare a coloanei vertebrale. d) Piciorul plat. Apare în timpul creșterii oaselor deoarece nu se formează bolta piciorului, contactul piciorului se face pe toată talpa. Cauzele sunt statul în picioare timp îndelungat și folosirea unei încălțăminte necorespunzătoare. 2. Fracturile. Fracturile consta în ruperea sau fisurarea oaselor și pot fi închise sau deschise. În cazul fracturilor închise pielea rămâne intacta; în cazul fracturilor deschise sunt afectați mușchii și pielea, iar capetele osului ies la exterior. Cauzele sunt politraumatism și accidente. Se manifesta prin dureri, echimoze(vânătăi), deformarea și scurtarea regiunii. 3. Entorsele. Se caracterizează prin întinderea sau ruperea ligamentelor dintr-o articulație. Sunt cauzate de mișcări bruște, necontrolate și traumatisme. Se manifesta prin dureri locale, echimoze și umflaturi ale articulației. 4. Luxațiile. Se caracterizează prin dislocări ale elementelor componente ale unei articulații, în special a suprafețelor osoase articulare. Luxațiile pot fi: luxații traumatice, datorate unui traumatism(de exemplu: căderea pe cot poate produce luxația umărului); luxații patologice, datorate unor infecții; luxații congenitale, indivizii se nasc cu ele.

Coloana vertebrală și cele cinci regiuni ale sale. Osul stern, centura scapulară, coastele superioare și humerus-ul.

Boli ale oaselor. Ce spun medici despre bolile oaselor.

Bolile oaselor sunt acelea care afectează scheletul, determină fragilitatea acestora și predispoziția către fracturi. Oasele fragile sunt o parte naturală a procesului de îmbătrânire. Chiar dacă oasele se consolidează încă din timpul copilăriei, oameni de toate vârstele pot îmbunătăți, oricând, sănătatea oaselor lor. Cea mai comună afecțiune a oaselor este osteoporoza, caracterizata prin densitate osoasă scăzută și deteriorarea structurii osoase. Osteoporoza poate fi prevenită, diagnosticată și tratată. Densitatea osoasă scăzuta apare atunci când oasele au o deficienta de minerale(calciu, de exemplu) care le face puternice. Ca atare, fracturile osoase pot avea loc cu ușurință. Alte boli osoase includ boala Paget și osteogeneza imperfectă. Boala Paget afectează persoanele mai în vastă și cauzează deformarea scheletului și fracturi. Osteogeneza imperfectă este o tulburare moștenită care implică oase fragile și fracturi frecvente, la copii. Pierderea de masa osoasa se refera la deteriorarea rapida a țesutului osos uzat, înainte sa fie produs un nou țesut osos. Oasele au un conținut ridicat de depozite minerale și sunt alcătuite din calciu. Calciul și alte materiale sunt descompuse în interiorul oaselor formând depozite noi care au rolul de consolida densitatea acestora. Cu toate acestea, în cazul pierderii de masa osoasa, puterea și rezistenta oaselor sunt afectate, oasele devenind slabe și fragile și astfel se pot declanșa numeroase probleme de sănătate.

Osteoporoza. Aceasta boală este condiționată de scăderea masei osoase(oasele nu mai primesc cantități optime de calciu și minerale) și structura osoasa se deteriorează. Reducerea densității osoase slăbește oasele și acestea se pot rupe sau fractura cu ușurință la orice cădere sau în urma unui impact. Din păcate, nu exista semne sau simptome care să preconizeze debutul bolii, de obicei, un eveniment fatal duce la descoperirea sa. Totuși, osteoporoza poate fi prevenită, diagnosticată și tratată. Dezechilibrul dintre procesele de formare și reabsorbție a osului duce la reducerea masei de țesut osos sau osteoporoza. Cel mai frecvent sunt afectate persoanele în vârstă, iar boala se datorează incapacității osteoblastelor de a forma țesut osos. La femei, menopauza accelerează procesul de osteoporoză în primii 10 ani, iar la 30 – 40 de ani după instalarea menopauzei, masa osoasă se poate reduce și cu 50%. Lipsa hormonilor estrogeni este esențială în osteoporoză deoarece deficitul estrogeniilor stimulează activitatea osteoclastică prin intermediul unor citokine. Printre cauzele osteoporozei se numără deficitul de hormoni estrogeni, afectarea metabolismului vitaminei D sau aportul deficitar de calciu.

Artrita, atunci când una sau mai multe articulații se inflamează, afecțiunea poarta denumirea de artrita. Un număr de boli osoase, sunt cuprinse în acest tip de diagnostic: boli autoimune(artrita autoimuna), artrite septice(cauzate de infecția de la nivelul articulațiilor și osteoartritei, în cazul articulațiilor degenerate).

Fascita plantara inflamația fasciei plantare care provoacă durere în călcâi și dificultatea de a merge pe jos, poarta numele de fascita plantara. Tulburarea se întâlnește frecvent la persoanele care folosesc picioarele pentru diverse acțiuni, perioade lungi de timp(dansatori, atleți).

Fibromialgia aceasta este o boala cronica cu simptome de durere și oboseala de la cap pană la picioare, diagnosticată ca un sindrom. Uneori este clasificată ca fiind primară sau secundară. Nu exista încă nici o cale de vindecare pentru fibromialgie, dar cu un tratament adecvat, bolnavii pot duce o viata normala.

Necroza avasculara în cazul acestei condiții, furnizarea insuficienta de sânge duce la deteriorarea osului. Afecțiunea se manifestă mai ales la partea superioara a piciorului care se atașează la șold, glezna, umăr și cot.

Displazia fibroasă, afecțiune cronică. Displazia nervoasă este caracterizată prin faptul ca anumite celule încep sa formeze un tip anormal de os fibros. Treptat, acest os fibros slăbește osul normal, provocând durere. Acesta poate fi fracturat sau se poate deforma.

Osteogeneza imperfecta, cunoscuta și sub denumirea de boala oaselor fragile, tulburarea este cauzată de un defect genetic al organismului, incapabil de a întări oasele. Prin urmare, oasele se rup ușor fără o cauză anume.

Osteomielita este o infecție osoasa cauzata de bacterii. Deseori, infecția se deplasează la nivelul osului, prin sânge la alte zone infectate din organism. Simptomele includ durere severă, febră, frisoane, senzație de oboseală, greată și stare generala de rău. Uneori pielea care acoperă osul infectat devine dureroasă, roșie și umflată.

Boala Paget, depistată, de obicei, la persoanele de peste 40 de ani, aceasta este o boala cronica a scheletului, afectând unul sau mai multe oase(coloana vertebrala, pelvisului, oasele lungi ale membrelor, craniul).

Guta, excesul de acid uric din organism duce la formarea unor cristale mici de urați care se depozitează în țesuturi ale corpului, în mod special în articulații, provocând guta. Cristalele pătrund în articulații, provocând inflamația acestora. Guta cronica poate duce la formarea unor depozite de acid uric dur și în jurul articulațiilor cauzând distrugerea acestora, afectarea funcției renale și formarea de pietre la rinichi. Cu excepția bolilor ortopedice există și unele forme de cancer osos, cum ar fi condosarcomul, sarcomul Ewing, mielomul multiplu și osteosarcomu.

Opțiuni Terapeutice. De obicei, medicii tratează o afecțiune a oaselor prin combinarea tratamentului medicamentos, regim alimentar echilibrat, exerciții fizice și yoga. Dacă toate acestea eșuează, poate fi recomandată intervenția chirurgicală.

Boli inflamatorii intestinale. Diferite forme ale acestor afecțiuni, cum ar fi boala Crohn și colita ulcerativă pot provoca pierdere de masa osoasă. Persoanele care suferă de boli inflamatorii intestinale utilizează de multe ori medicamente cu steroizi pentru a trata aceste condiții și pot avea dificultăți în absorbția calciului și vitaminei D, necesare pentru sănătatea oaselor.

Membrele inferioare, femurul, tibia, fibula și oasele picioarelor. Oasele labei piciorului.

Despre gingivită.

Bolile gingiilor (gingivita și paradontopatia). Bolile gingiilor sunt reprezentante de infecții bacteriene ale țesuturilor și osului ce înconjoară și susțin dinții. Mai sunt denumite boli parodontale. Gingivita este o boala care afectează doar gingia(țesutul care înconjoară dinții). Bolile gingiilor sunt progresive și se întind sub linia de inserție a gingiei, afectând țesuturile de suport ale dinților și osul, apărând parodontopatia. Gingivita se manifesta prin gingii roși, inflamate, care sângerează cu ușurința la periaj. Deoarece gingivita nu cauzează, de obicei durere, majoritatea oamenilor nu urmează tratamentul necesar. Parodontopatia apare când bolile gingiilor progresează. Gingia se desprinde de pe dinți, lăsând spații adânci, unde bacteriile se pot dezvolta și distruge osul în care dinții sunt fixați. Gingiile se retrag ducând la aspectul de dinții lungi. Dinții devin mobili, pot cădea sau trebuie extrași.

Cauze. Bolile gingiilor sunt cauzate de înmulțirea bacteriilor de pe dinți și gingii. Ele sunt prezente în placa(o substanța clară, aderentă, produsă în cavitatea bucală). Neîndepărtată la timp, această placă se transformă în depozit aderent pe dinți. Bacteriile din placă se hrănesc cu zaharul din alimente sau băuturi, producând toxine și alte chimicale. Toxinele irita gingiile, cauzând inflamarea și sângerarea acestora. Placa se poate transforma într-un depozit mineral, numit tartru, care irita gingiile și duce la desprinderea lor de pe dinți. În timp ce bacteriile sunt cauza directă a bolilor gingiilor, o serie de alți factori afectează sănătatea gingiilor.

Riscul de a dezvolta boli ale gingiilor crește în următoarele cazuri: 1. Fumători sau persoane care mestecă tutun. 2. Prezența de antecedente familiale de paradontopatii(alți membrii ai familiei au asemenea boli, exista o componentă genetică). 3. Femeile care trec prin schimbări hormonale la pubertate, menopauză sau sarcină. 4. Anumite medicamente, precum anticoncepționalele, antidepresivele sau medicamentele pentru boli cardiace 5. Boli care slăbesc sistemul imun, acesta neputând lupta cu infecția (diabetul zaharat, SIDA, leucemie, nivel ridicat de stress, dieta săracă în nutrienți).

Simptomele inițiale sunt reprezentate de: a. gingii roșii, inflamate, sensibile. b. gingii care sângerează cu ușurința la periaj sau la folosirea aței dentare. Datorita faptului ca gingivita nu este dureroasă, simptomele pot trece neobservate și pacientul nu solicita tratament. Netrată, aceasta boală progresează. Ajungându-se la parodontopatie simptomele devin notabile: 1. Gingii desprinse de pe dinți și retrase. 2. Respirație urât mirositoare, persistentă. 3. Puroi la nivelul gingiilor. 4. O schimbare în relațiile dintre dinți în timpul masticației 5. Dinți mobili.

Mecanism fiziopatologic. Gingivita apare atunci când bacteriile persista pe dinți și gingii, formându-se placa dentara. Placa și acizii produși irita gingiile cauzând roșeața și inflamarea lor. Placa se poate transformă în tartru(un depozit mineralizat) care irita gingiile și poate fi îndepărtat de medicul stomatolog. Gingivita netratata poate trece în parodontopatie, gingiile retrăgându-se de pe dinți, descoperind rădăcina. Se creaza spații adânci în care se formează placa, afectând atât gingia, cât și osul în care sunt implantați dinții. Prin afectarea osului, dinții devin mobili, putând cădea sau trebuind să fie extrași. Dacă o femeie are o boala a gingiilor pe perioada în care este gravidă, există posibilitatea ca aceasta să nască prematur sau sa aibă un copil cu greutate mică la naștere. Un studiu recent pe un lot de bătrâni a demonstrat o legătură directă intre bolile cardiace și bacteria ce provoacă boli ale gingiilor. Relația dintre aceste boli nu este pe deplin înțeleasă.

Tratament medicamentos. Dacă periajul și ața dentară nu ajuta, medicul stomatolog poate prescrie antibiotice. Antibioticele se pot aplica direct pe gingie, pot fi înghițite(sub forma de capsule), pot spala gingiile și dinții fie sub forma de apa de gură sau pot fi introduse în pungile parodontale. Poate fi recomandată o pastă de dinți ce conține ingrediente antibacteriene, care folosite cu regularitate reduc placa și gingivita.

Dobândirea unui țesut osos puternic. Oase de buna calitate pe toată durata vieții prin asigurarea aportului de vitamina K2 naturală la copii! În perioada pubertății și a adolescentei țesuturile osoase cresc și se dezvoltă mult mai intens. După ce se obține masa osoasa maximă la finalul primilor 20 de ani de viață, o vreme aceasta se menține în platou, apoi începe să apară treptat, cu vârsta, pierderea osoasa. Probabilitatea de apariție a osteoporozei în cursul vieții este strâns legata de cantitatea de țesut osos format înainte de vârsta de 30 ani. De aici și ideea ca masa osoasa de buna calitate achiziționată în prima parte a vieții determina reducerea riscului de osteoporoza în a doua parte a vieții.

Concluzii. Tot ce am spus despre boli sunt luate de la medici, Eu în lecția viitoare îmi voi spune părerea.

Curburile laterale ale coloanei vertebrale. Scheletul corpului uman, membrele superioare, coloana vertebrală, cușca toracică, centura scapulară, centura pelviană(oasele ilion, ischion și pubis), articulația șoldului și osul femur.