Vasile Ivașca. 5. Țesutul osos (Asthi). Coloana vertebrală. Cușca toracică. Centura scapulară. Centura pelviană. Oasele membrelor. Partea a doua.

Mare Zeu Vasile, Vasile vă  acordă grația lui.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Zeii Medii.

Am intrat în lecția a doua a sistemului osos. Eu am considerat sistemul osos foarte important în cadrul Yogi Noastre și de aceia voi introduce trei lecții cu el. Dintre cele 7 Dhatus-uri, sistemul osos se găurește foarte greu. Pentru al Zeifica, prima dată trebuie încălzit cu foc. În continuare am căutat să arat părțile componente ale sistemului osos.

B. Scheletul trunchiului care cuprinde: 1). coloana vertebrala, 2). cușca toracică(coastele și sternul). Vezi Planșa 12 A.

1). Coloana vertebrala reprezinta un ax flexibil și rezistent care susține corpul, protejează măduva spinării și executa diferitele mișcări ale trunchiului și capului. Coloana vertebrală este constituită din piese osoase care se numesc vertebre, între care se găsesc formațiuni fibrocartilaginoase numite discuri intervertebrale. Vertebrele dau coloanei vertebrale rezistență prin care îndeplinește funcția de susținere a greutății corpului, iar discurile intervertebrale îi dau flexibilitatea care îi asigură mișcările. Coloana vertebrala este formată din 33 - 34 de vertebre. Vertebra este deci elementul constructiv al coloanei vertebrale. Vertebrele se pot grupa în două categorii: vertebre propriu-zise și vertebre false. Vertebrele propriu-zise sunt acelea care prezintă particularități fundamentale ale unei vertebre și se articulează între ele cu ajutorul discurilor intervertebrale și sunt numai 24 la număr. Vertebrele false, de obicei nu au toate părțile caracteristice unei vertebre și sunt sudate între ele(vertebrele sacrale și coccigiene) sunt în număr de 9 sau 10. Elementele constitutive ale unei coloane vertebrale propriu-zise din regiunea toracică. Majoritatea vertebrelor au forma unui inel. Partea anterioară e mai voluminoasă, poartă denumirea de corpul vertebrei, iar partea posterioară, de forma unui arc, poartă numele de arcul vertebrei. Corpul și arcul delimitează orificiul vertebrei. Orificiile tuturor vertebrelor, alăturându-se formează canalul vertebral, în care este adăpostită măduva spinări. În partea posterioară a circumferinței, în apropiere rădăcinilor arcului vertebral, se găsesc de o parte și alta, în partea superioară și cea inferioară, câte două suprafețe, prin care vertebrele toracale se articulează cu coastele. Ele se numesc fațete articulare costale. La aceste vertebre toracale mai avem următoarele părți componente: rădăcinile arcului vertebral; incizurile vertebrale; orificiul intervertebral; apofizele de inserție, apofizele articulare, apofiza spinoasă; apofize transverse; apofize de articulare superioară; apofize de articulare inferioare. Coloana vertebrala cuprinde 5 regiuni sau segmente: 1. Regiunea Cervicala formata din 7 vertebre; 2. Regiunea toracică formata din 12 vertebre; 3. Regiunea lombara formata din 5 vertebre; 4. Regiunea sacrală formata din 5 vertebre, sudate între ele; 5. Regiunea coccigiană formata din 4-5 vertebre reduse, sudate între ele. Vezi Planșa 10 A.

1). Regiunea cervicală. Cuprinde 7 vertebre tipice acestui segment, notate cu C 1 la C 7. Aceste vertebre au următoarele caractere: corpul lor este mic și apofizele unele diferă. Prima vertebră se numește Atlas, are forma unui inel. Constituit din două arcuri(arcul anterior și arcul posterior) și două mase laterale. Caracteristic vertebrei Atlas este faptul că ia face legătura cu cutia craniană prin osul occipital. În acest sens vertebra Atlas prezintă pe fața superioară a fiecărei mase laterale o gropiță de articulare de formă ovoidă, care se numește cavitatea glenoidă a atlasului. Prin cavitățile glenoide Atlasul se articulează cu condili occipitali(proeminență osoasă articulară). A doua vertebră se numește Axis. Element caracteristic al acestei vertebre este apofiza odontoidă. Această apofiză este o prelungire în partea superioară a vertebrei. Pe fața anterioară a apofizei odontoide se găsește o suprafață articulară, corespunzătoare fațetei articulare arcului anterior al atlasului.

Concluzie. Dacă analizăm primele două vertebre atlas și axis avem următoarele funcții. În primul rând acest segment cervical al coloanei vertebrale asigură o mobilitate în rotirea cutiei craniene. Mobilitatea care se datorează apofizei odontoide a axisului, în jurul căreia se rotește atlasul.

Coloana vertebrală, Cușca Toracică, Membrele superioare, Centura scapulară și Centura pelviană. Coloana vertebrală, cele cinci regiuni ale sale.

Regiunea toracică.

2).Regiunea toracică. Este format din 12 vertebre, notate cu T 1 la T 12. Descrierea acestei vertebre am făcut-o mai la început, fiind o vertebră tipică a coloanei vertebrale. În plus aceste vertebre se articulează cu coastele și de aceia prezintă suprafețe de articulare pentru coaste. Vezi planșa 11 A. 3). Regiunea lombară. Este format din 5 vertebre, notate cu L 1 la L 5. Sunt cele mai mari vertebre ale coloanei vertebrale și au o funcție specială, asigură mobilitate a corpului în față, spate și lateral(stânga, dreapta) și o mică torsiune. De aceia corpul vertebrei este mai mare și văzut de sus are forma unui rinichi. Apofiza spinoasă și transverse sunt modificate. Orificiul vertebral este triunghiular. Iar acestă vertebră lombară rezistă cu brio la toate solicitările de rezistență a corpului. 4). Regiunea sacrală. Vertebrele sacrale sunt false, adică sunt sudate între ele. Ele formează un singur os cu denumirea de osul sacral. Osu sacru prezintă are o față terminală superioară numită bază și o față terminală inferioară numită vârf. Baza se articulează cu a cincea vertebră lombară L 5 cu două apofize articulare, iar vârful două cum știți este orientat în jos. Pe părțile laterale ale sacrului sunt situate suprafețe de articulare cu oasele coxale. Fața anterioară sau pelviană este concavă și netedă, prezintă patru linii transversale, care reprezintă liniile de sutură dintre cele cinci corpuri ale vertebrelor sacrale. Osul sacral prezintă numeroase orificii prin care trec nervi sacrali. În interiorul sacrului se găsește canalul sacral, care se continuă în sus cu canalul vertebral, iar în jos este deschis prin orificiul sacral inferior. Hiatul sacral, pe laturile căreia se află două coarne osoase numite cornete sacrale. La femeie sacru este mai lat, mai scurt și mai puțin curbat decât la bărbat. Sacrul este așezat între oasele iliace(coxale) cu care se articulează lateral, luând parte la formarea bazinului. 5). Regiunea coccigiană. Coccisul este format din rudimente a 4 – 5 vertebre coccigiene, din acestea rămânând numai corpurile vertebrale, care sau sudat într-un singur os. În partea superioară coccisul se articulează, prin două coarne coccigiene cu coarnele sacrale. Coccisul prezintă o bază și un vârf. Vezi Planșa 10 A , Planșa 12 A și Planșa 16 A.

Curburile coloanei vertebrale. Coloana vertebrală are o direcție verticală, dar ea nu este dreaptă. În lungimea sa ea prezintă niște curburi. Medici au diferite palane după care privesc corpul uman, dar Eu nu sunt obișnuit cu ele. Așa că dacă privim un corp din laterală vom avea curburile antero-posterioare. Dacă privim corpul din față vom avea curburi laterale.

Curburile antero-posterioare. Coloana vertebrală pezintă 4 curburi. 1. Curbura cervicală are convexitatea îndepărtată spre anterior. 2. Curbura toracală se mai numește și curbură dorsală, are convexitatea îndepărtată spre posterior. 3. Curbura lombară are convexitatea îndepărtată spre anterior. 4. Curbura sacro-coccigiană, are convexitatea îndepărtată spre posterior. Curburile coloanei vertebrale care au convexitatea îndepărtată spre anterior se mai numesc lordoze(cervicală și lombară), curbura toracală se mai numește cifoză toracală. Vezi Planșa 10 A.

Curburile laterale. Sunt unele cazuri când coloana vertebrală prezintă și acest tip de curburi laterale, adică îndoituri spre stânga sau spre. Dreapta. Avem două tipuri de curburi laterale; 1). Tipul obișnuit și 2). Tipul obișnuit inversat. 1. Tipul obișnuit este cel mai des întâlnit și prezintă trei curburi. a). Curbura cervicală, cu convexitatea spre stânga; b). Curbura dorsală, cu convexitatea spre dreapta; c). Curbura lombară, cu convexitatea spre stânga. 2). Tipul obișnuit inversat are aceleași curburi ca precedentul, numai că sunt îndreptate inversat. Pentru a explica apariția acestor curburi laterale s-au emis mai multe ipoteze. Ipoteza acceptată azi se numește „Teoria acțiunii musculare,” susținută de Bichat, Antonelli, etc. Curbura dorsală îndreptată spre dreapta sau stânga, s-ar datora obișnuinței de a lucra mai mult cu mâna dreaptă(dreptaci) sau cu cea stângă(stângaci). Astfel când lucrăm cu mâna dreaptă corpul se înclină spre stânga. În acest mod se explică faptul că la dreptaci curbura dorsală este îndreptată spre dreapta, iar la stângaci spre stânga. După un anumit timp aceste curburi se pot accentua, provocând deformarea corpului. Deformările laterale ale corpului se numesc scolioze și ele au cauze diferite de provocare. Vezi planșa 10 A și planșa 13 A.

Coloana vertebrală și curburile laterale ale ei. Cușca toracică și Centura scapulară.

Cușca toracică.

Este formată din regiunea toracică a coloanei vertebrale, cele 12 coaste și sternul. Cutia toracică are formă aproximativ conică, cu diametrul transversal mai mare decât diametrele antero-posterior. Avem deci un orificiu superior și unul inferior. Următoarele componente ale corpului sunt adăpostite și protejate de Cușca toracică: inima, marile vase, plămâni, traheea, esofagul. În față cutia toracică se legă de stern, iar în spate se leagă de coloana vertebrală.

Sternul. Este un os lat nepereche situat în parte din față și pe linia mediană a cuștii toracice. Părțile principale ale sternului sunt: manubriul, corpul și apendicele xifoid. Coastele. Coastele în număr de 24, câte 12 de fiecare parte, ele ocupă o poziție oblică, astfel extremitățile din față sunt situate mai jos ca extremitățile din spate. Privită o coastă o vedem ca un os lung, curbat, fără canal medular, care se articulează în partea din spate cu coloana vertebrală, iar în față cu sternul. Coaste adevărate se articulează direct cu sternul și sunt primele șapte coaste perechi. Coastele false nu ajung până la stern și sunt ultimele cinci perechi. Vezi planșa 11 A.

Articulația genunchiului sănătos. Stern-ul, centura scapulară și articulația umărului.

Scheletul centuri scapulare și al membrelor superioare.

Centura scapulară este formată din totalitatea oaselor care leagă oasele membrelor superioare de scheletul trunchiului și este formată din patru oase: două clavicule și doi omoplați.

Clavicula este un os pereche, așezat în partea anterioară și superioară a cuști toracice între stern și omoplat, el este format din: corp și două extremități. Corpul claviculei are forma literei S culcat. Omoplatul(scapula) este un os pereche, așezat în partea posterioară a cuști toracice, în dreptul primelor șase coaste. El este un os lat de formă triunghiulară și prezintă două fețe anterioare și două fețe posterioare. Vezi planșa 14 A.

Oasele membrului superior. Membrul superior cuprinde trei segmente: 1. Brațul a cărui schelet e format din osul humerus; 2. Antebrațul, a cărui schelet e format din radius și ulna(cubitus); 3. Scheletul mâinii care cuprinde: 8 oase carpiene, 5 oase metacarpiene și 14 oase falange. Vezi planșa 15 A.

Bazin-ul format din centura pelviană(ilion, ischion și pubis), osul sacru și coccis. Mâna liberă formată din oasele: humerus, radius, ulna, oasele carpiene, metacarpiene și falange.

Scheletul centuri pelviene și al membrelor inferior.

b) Scheletul membrelor inferioare cuprinde: Centura pelviana care leagă scheletul membrului inferior de cel al trunchiului.

Centura pelviană. Este formata din două oase numite oase coxale. Posterior între aceste oase, se găsește osul sacral și osul coccis. Oasele coxale împreună cu osul sacrum și coccisul formează bazinul. Bazinul reprezintă o formațiune osoasă a cărei piese sunt bine articulate între ele. Osul coxal este format prin sudarea a trei oase diferite: ilion, ischion și pubisul. Vezi planșa 16 A. Aceste oase sunt articulate între ele prin cartilaje până la vrâsta de 15 – 16 ani, când încep să se osifice și ele, astfel că la adult cele trei oase sunt complet sudate între ele, formând un singur os. Osul coxal este un os pereche, așezat în partea laterală a bazinului. Este un os de o formă foarte complicată și o mare rezistență mecanică(mai ales la torsiune și încovoiere). La partea superioară a osului sacrum între el și osul coxal se formează articulația sacro-iliacă(stânga și dreapta). Osul coxal prezintă o față externă, o față internă și patru muchi(superioară, inferioară, anterioară și posterioară). Fața externă se mai numește față laterală. Aproape de mijlocul ei se găsește a o cavitate articulară cu contur circular, care poartă denumirea de cavitate cotiloidă. În ea pătrunde capul femurului. Conturul cavitații cotiloide prezintă, la partea de jos, o scobitură, incizura acetabulară. Această articulație poartă numele de articulația coxofemurală. Oasele membrului inferior. Cuprinde trei segmente: 1. Coapsa a cărui schelet e formată din osul femur; 2. Gamba a cărui schelet e formată din oasele tibie și fibula(peroneul); 3. Piciorului a cărui schelet e formată din oasele, tarsul, metatarsul și falangele.

Femurul. Este cel mai lung os din întreg scheletul. Este compus din: A). Corp și B). Două extremități. Extremitatea superioară este formată din: cap, gât și trohantere. Capul femurului are forma aproape sferică și este orientat în sus și medial, se articulează cu cavitatea cotiloidă. Gâtul femurului este de formă cilindrică, lung de 6 centimetri și orientat medial de jos în sus. Trohanterele. Sunt două proeminențe așezate la locul de unire a gâtului cu corpul. A). Corpul femurului. În secțiune are formă de prismă triunghiulară și prezintă o curbură cu concavitatea orientată spre posterior. Cele trei fețe sunt convexe și netede. Dintre cele trei muchii numai cea posterioară prezintă caractere particulare și ea poartă numele de linie aspră. La partea de mijloc această linie aspră prezintă o creastă groasă și rugoasă. La partea superioară linia aspră este trifurcată, iar la extremitatea inferioară este bifurcată. Pe acestă linie aspră se înserează mușchi ai coapsei. Extremitatea inferioară. Este alcătuită din două mase voluminoase ovoide, numite condili. Un condil intern și un condil extern. Pe fața anterioară condili se unesc și formează o suprafață de articulare în formă de scripete, trohleea femurală care se articulează cu rotula; iar pe fața posterioară ei sunt despărțiți printr-o mare scobitură, incizura intercondiliană. Suprafața condililor servește pentru articularea cu oasele gambei. Vezi planșele 6 A, Planșa 12 A, Planșele 16 până la planșa 19 A.

Oasele Gambei. Este format din două oase așezate în paralel: tibia și fibula(peroneul). Tibia este un os lung, situat pe partea internă a gambei și este mai voluminoasă ca fibula. Tibia este format din corp și două extremități. Extremitatea superioară este mai voluminoasă ca extremitatea inferioară. La partea superioară avem două tuberozități, care se numesc condili avem: condilul medial și condilul lateral. Fiecare condil prezintă pe fața lor suprafețe de articulare, cavitățile glenoide ale tibiei, care se articulează cu condilii femurului. Condilul extern are o fațetă peronieră, pentru articularea cu capul fibulei. Corpul fibulei în secțiune are o formă triunghiulară. Tot așa ca și femurul, tibia prezintă o crestă în partea posterioară de care se înserează mușchiul solear și mușchiul tibial posterior. Extremitatea inferioară este mai puțin voluminoasă. Această extremitate prezintă o față articulară pentru trohleea astragalului. La partea internă, extremitatea inferioară se prelungește sub forma unei apofize numită maleola medială, care se articulează tot cu astragalul. Pe fața laterală a acestei extremități se găsește o fațetă articulară pentru fibulă. Fibula. Înainte se chema peroneu. Este un os lung, mai subțire ca tibia, așezat pe partea laterală a gambei. Fibula este formată dintr-un corp și două extremități prin care se articulează cu tibia Extremitatea superioară se prezintă sub formă îngroșată numită capul tibiei. Pe această extremitate superioară se găsește o suprafață articulară pentru condilul lateral al tibiei. Privită în secțiune fibula are formă triunghiulară cu suprafețe neregulate, pentru inserția mușchilor. Extremitatea inferioară formează maleola laterală și prezintă o îngroșare ovală, turtită lateral și coboară sub nivel extremități tibiei. Pe fața medială prezintă o suprafață de articulare cu tibia și astragal. Rotula este un os scurt, turtit, așezat în partea anterioară a genunchiului. Are formă aproximativ triunghiulară, prezentând o bază și un vârf. Vezi figura 18 A.

Oasele piciorului. Oasele piciorului sunt în număr de 26 de oase. Ele sunt așezate pe trei nivele: tarsul, metatarsul și falangele. Vezi figura 19 A.

Secțiune longitudinală prin femur. Membrele inferioare componență. Oasele piciorului.